Latest news on Banking & Finance

Expertise
——————————————————- – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – -
28.03.2016 – Transpunerea Directivei 2014/17/UE

Pe ordinea de zi a Ministerului Economiei se află un proiect de ordonanță de urgență (denumit în continuare “OUG”), ce are ca scop armonizarea legislației naționale cu cea a Uniunii Europene în ceea ce privește contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale.

În confomitate cu Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, orice autoritate publică are obligația de a supune dezbaterii publice o inițiativă legislativă și de a acorda un termen de cel puțin 10 zile calendaristice pentru a da posibilitatea terților de a depune propuneri, opinii sau sugestii la respectivul proiect.

În cazul prezentei OUG termenul menționat anterior a început să curgă la data de 23.03.2016. În urma dezbaterilor ulterioare vor putea interveni modificări ale proiectului de lege, însă apreciem că acestea nu vor fi fundamentale, întrucât cadrul general al OUG este dictat de Directiva 2014/17/UE, act normativ ce a fost adoptat în anul 2014.

Cel de-al doilea element de noutate constă în interzicerea utilizării unor practici de legare. Astfel, creditorii vor fi obligați să accepte orice poliță de asigurare prezentată de consumator, neputând constrânge consumatorul să încheie respectiva poliță la o societate agreată de creditor.În primul rând, OUG va impune în sarcina creditorilor obligația de a contribui la educația financiară a consumatorilor. Astfel, entitățile care activează în domeniul creditelor imobiliare vor organiza, cel puțin anual, activități de informare a consumatorilor, având scopul de a conștientiza consumatorul cu privire la riscurile pe care și le asumă în momentul în care contractează un credit imobiliar.

Proiectul legislativ reglementează și publicitatea legată de contractele de credit. Prin urmare, creditorii și intermediarii de credite vor fi obligați să ofere informații clare despre contractele pe care le utilizează, într-un limbaj uzual, pentru a se elimina orice incertitudine cu privire la obligațiile din sarcina consumatorului, reieșite din respectivul contract.

În acord cu obiectivul subliniat în paragraful anterior, Directiva 2014/17/UE a impus crearea unei Fișe Europene de Informații Standardizate, registru ce cuprinde întreaga ofertă de produse de creditare existentă pe piață. În acest mod, consumatorul va putea alege creditorul de la care va contracta creditul în cunoștință de cauză și conștient de implicațiile ulterioare încheierii contractului.

În altă ordine de idei, OUG va face referire la împrumuturile în valută contractate de către consumatori, urmare a riscurilor ridicate la care se supun aceștia din urmă. Astfel, creditorul va fi obligat să introducă în contractele de acest tip o clauză prin care va acorda consumatorului, pe tot parcursul derulării contractului, posibilitatea de a converti creditul într-o monedă alternativă. De asemenea, creditorul va trebui să includă în contract și alte aranjamente de reducere a riscului valutar.

În ceea ce privește entitățile de recuperare creanțe, sunt impuse obligații de informare a consumatorilor, dar și interzicerea unor practici. Deoarece activitatea entităților de recuperare creanțe s-a dezvoltat tot mai mult în ultimul timp, neexistând o imagine de ansamblu cu privire la numărul acestora și la activitatea desfășurată de acestea, entitățile de recuperare creanțe care doresc să desfăşoare activitatea de recuperare creanţe vor trebui să se înregistreze la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor începând cu data de 21 iulie 2016. Activitățile de recuperare creanțe vor putea fi desfășurate doar de entitățile admise. De asemenea, este important de reținut faptul că proiectul de lege impune un capital social minim subscris și vărsat în valoare de 500.000 lei.

Intermediarii de credite își vor putea desfășura activitatea doar dacă îndeplinesc criteriile prevăzute în propunere, dintre care amintim obligația de a deține și actualiza constant un nivel adecvat de cunoștințe și competență în raport cu efectuarea activităților de intermediere de credite sau cu furnizarea de servicii.

Încălcarea prevederilor prezentului proiect va constitui contravenție și se va sancționa cu amendă cuprinsă între 10.000 și 100.000 de lei.

Un ultim aspect relevant vizează executarea silită a consumatorilor care se află în imposibilitate de a-și executa obligațiile contractuale. În acest caz, creditorii vor trebui să conlucreze cu consumatorul pentru a identifica cauza apariției dificultăților financiare și pentru a identifica metode eficiente de rambursare a creditului.

Transposing the 2014/17/EU Directive

On the daily agenda of the Ministry of Economy a draft of emergency ordinance (hereinafter referred to as the “OUG”) has been included, which aims to harmonize the national legislation with the European Union one, in terms of loans offered to consumers for residential real estate.

According to Law 52/2003 on decisional transparency in public administration, any public authority has the obligation to publicly debate a legislative initiative and to grant a period of at least 10 days, so third parties will be able to submit proposals, opinions or suggestions to the draft.

As per present emergency ordinance, the above mentioned term started on 03/23/2016. Following further discussions, there might be modifications of the bill, but no fundamental ones, we consider, as the overall framework of the OUG is dictated by Directive 2014/17/EU, which has been adopted in 2014.

First of all, OUG will impose to creditors an obligation to contribute to the financial education of the consumers. Thus, entities active in real estate loans domain shall organize, at least annually, consumer awareness activities, so the consumer should be aware of the overtaken risks while concluding a real estate contract loan.

The second novelty is related to prohibiting the use of binding practices. Thus, creditors will be forced to accept any insurance policy submitted by the consumer and the creditors will not compel the consumer to conclude the respective insurance policy with a specific insurer, approved by the creditor.

The draft act also regulates the advertising related to loan agreements. Therefore, creditors and credit intermediaries will have to provide clear information about performed contracts, in common language, in order to eliminate any uncertainty regarding the obligations of the consumer, according to the specific contract.

In line with the objective outlined in the previous paragraph, Directive 2014/17/EU imposed the foundation of a European Standardized Information Sheets (ESIS), register comprising the entire offer of credit products on the market. This way, the consumer will choose the creditor informed and aware of the implications subsequent to the conclusion of such contract.

OUG will also refer to foreign currency loans concluded by consumers due to the high risks to which the latter exposes. Thus, the creditor will include in the contracts a clause which will give the consumers the possibility to convert the loan into an alternative currency, during the contract. Also, the creditor will have to include in the contract other arrangements to reduce currency risk.

Regarding debt recovery entities, there are imposed obligations in informing consumers and also prohibition of certain practices. Since the activity of debt recovery entities has continuously developed lately, with no overview on their number and activity, these entities operating recovery claims will have to register with the National Authority for Consumer Protection, as of 21 July 2016. Debt recovery activities may be conducted only by entities certified by this authority. It is also important to note that the bill requires a minimum share capital subscribed and paid in amount of 500,000 LEI.

Credit intermediaries will be able to operate only if they meet the criteria stipulated in the proposal, as the obligation to hold and constantly update the appropriate level of knowledge and competence in relation to the performed activities of credit intermediation or providing services.

Violation of this bill will be considered contravention and will be penalized with a fine between 10,000 LEI and 100,000 LEI.

A final relevant aspect aims the enforcement of consumers who are unable to execute their contractual obligations. In this case, creditors will have to collaborate with the consumer, in order to identify the cause of the financial difficulties and to identify effective methods of reimbursement.

——————————————————- – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – -
25.06.2015 – Directiva 107 privind schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal pentru instituțiile financiare

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 359/1 din 16.12.2014 s-a publicat Directiva 2014/107/UE a Consiliului de modificare a Directivei 2011/16/UE, în ceea ce privește schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal.

Fiecare stat membru va lua măsurile necesare pentru a impune instituțiilor sale financiare raportoare să aplice normele de raportare și de precauție și să asigure respectarea acestora.

În temeiul normelor de raportare și de precauție aplicabile, autoritatea competentă a fiecărui stat membru va comunica autorității competente din orice alt stat membru, prin intermediul schimbului automat de informații, următoarele date aferente perioadelor impozabile, începând cu 1 ianuarie 2016, referitoare la anumite conturi care fac obiectul raportării:

a) numele, adresa, numărul de identificare fiscală (NIF), precum și data și locul nașterii (în cazul unei persoane fizice) ale fiecărei persoane care face obiectul raportării și care este Titular de cont al contului respectiv și, în cazul unei entități care este titular de cont și care, după aplicarea normelor de precauție, este identificată ca având una sau mai multe persoane care exercită controlul și care este o persoană care face obiectul raportării, numele, adresa și NIF ale entității, precum și numele, adresa, NIF, data și locul nașterii fiecărei persoane care face obiectul raportării;

b) numărul de cont (sau echivalentul său funcțional în absența unui număr de cont);

c) numele și numărul de identificare (dacă este cazul) al instituției financiare raportoare;

d) soldul sau valoarea contului (inclusiv valoarea de răscumpărare în cazul unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui contract cu rentă viageră) la sfârșitul anului calendaristic relevant sau al altei perioade de raportare adecvate sau, în cazul în care contul a fost închis în cursul anului sau al perioadei respective, închiderea contului;

e) în cazul oricărui cont de custodie,

– cuantumul brut total al dobânzilor, cuantumul brut total al dividendelor și cuantumul brut total al altor venituri generate în legătură cu activele deținute în cont, în fiecare caz plătite sau creditate în contul respectiv (sau în legătură cu respectivul cont) în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate; și

– încasările brute totale din vânzarea sau răscumpărarea activelor financiare plătite sau creditate în cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate în legătură cu care instituția financiară raportoare a acționat drept custode, broker, reprezentant sau orice alt fel de mandatar al titularului de cont;

f) în cazul oricărui cont de depozit, cuantumul brut total al dobânzilor plătite sau creditate în cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate; și

g) în cazul oricărui alt cont decât cele descrise la litera (e) sau la litera (f), cuantumul brut total plătit sau creditat titularului de cont în legătură cu respectivul cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate în legătură cu care instituția financiară raportoare este debitoare, inclusiv suma agregată a oricăror răscumpărări plătite titularului de cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate.

În scopul schimbului de informații în temeiul prezentului alineat, în absența unor dispoziții contrare prevăzute la prezentul alineat sau în anexe, cuantumul și descrierea plăților efectuate în legătură cu un cont care face obiectul raportării se stabilesc în conformitate cu legislația națională a statului membru care comunică informațiile.

Anterior datei de 1 iulie 2017, Comisia urmează să înainteze un raport care furnizează o prezentare a statisticilor și a informațiilor primite cu privire la aspecte precum costurile administrative și alte costuri relevante și a avantajelor schimbului automat de informații, precum și aspecte practice legate de acestea.

Fiecare stat membru va furniza Comisiei, până la data de 31 iulie 2015, lista entităților care trebuie tratate drept instituții financiare non-raportoare, respectiv conturilor care sunt excluse. Fiecare stat membru informează de asemenea Comisia în cazul în care survin eventuale modificări în acest sens. Comisia are obligația de a publica, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, o listă generală cu informațiile primite și de a o actualiza, dacă este necesar.

Statele membre vor garanta faptul că instituțiile financiare non-raportoare și conturile excluse în special, respectiv că raportarea statutului unei instituții financiare drept instituție financiară non-raportoare sau statutului unui cont drept cont exclus, nu aduce atingere obiectivelor Directivei.

Fiecare stat membru se va asigura că fiecare instituție financiară raportoare aflată sub jurisdicția sa va informa fiecare persoană care face obiectul raportării cu privire la faptul că informațiile care o privesc vor fi culese și transferate în conformitate cu Directiva și că instituția respectivă furnizează persoanei toate informațiile la care aceasta are dreptul în temeiul legislației naționale de punere în aplicare a Directivei 95/46/CE, în timp util, pentru ca persoana să își poată exercita drepturile în materie de protecție a datelor și, în orice caz, înainte ca instituția financiară raportoare să transmită informațiile enumerate mai sus, punctele de la (a) la (g) autorității competente din statul său membru de rezidență.

Statele membre vor adopta și publica, până la data de 31 decembrie 2015, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma Directivei.

Totodată, statele membre vor comunica imediat Comisiei textul acestor măsuri și vor aplica aceste măsuri începând cu 1 ianuarie 2016.